Aiud

Podgoria Aiud

Grupează 21 de localități din județul Alba (Aiud, Ciumbrud, Sâncrai, Gârbova de Jos, Gârbova de Sus, Gârboviţa, Lopadea Nouă, Ciuguzel, Beta, Băgău, Odverem, Ocna Mures, Uioara de Jos, Unirea, Inoc, Silivaş, Hopârta, Mirăslău, Decea, Rădeşti, Leorint) și o singură denumire zonală de comercializare a vinurilor „AIUD”.
Denumirea de origine „AIUD” poate fi completată şi cu una din următoarele denumiri de plai viticol: Ciumbrud, Sâncrai, Lopadea Nouă, Ciuguzel, Uioara.
Deși sortimentul viticol autorizat și/sau recomandat în această podgorie include doar câteva soiuri pentru vinuri albe cum ar fi Traminer roz, Pinot gris, Muscat Ottonel, Chardonnay, Sauvignon, Neuburger, Riesling italian, Riesling de Rhin, Fetească albă, Fetească regală, Furmint, datorită potențialului calitativ redutabil al zonei vinurile obținute au o finețe și o autenticitate greu de egalat în alte podgorii.