Regiunea viticolă a colinelor Dobrogei (zona C II)

Regiunea viticolă a colinelor Dobrogei (zona C II)

Include arealul geografic cuprins între Dunăre la vest și Marea Neagră la est, sudul Dobrogei, podişul Babadagului, zona deluroasă a munţilor Măcin şi până în nord unde se află localitatea Isaccea.

În ciuda legendelor despre străvechea tradiție a viticulturii dobrogene, adevărul istoric ne demonstrează că întreaga viticultură a Dobrogei este relativ nouă, staţiunea de cercetări viticole de la Murfatlar luând fiinţă abia în anul 1943. În plus, primele plantații viticole compacte au fost înființate abia în perioada 1955-1960.

Aceste argument alături de faptul că multe sute de ani regiunea a fost provincie otomană, ne îndreptățește să credem că odată cu căderea coloniilor grecești vița de vie a dispărut ca și cultură din Dobrogea.

Această regiune viticolă înglobează trei podgorii și anume: Babadag, Sarica Niculiţel și Murfatlar.

Soiurile mai reprezentative sunt: Chardonnay, Pinot gris, Riesling italian, Muscat Ottonel. Despre soiul Chardonnay se spune că s-a aclimatizat atât de bine la Murfatlar, încât în anii favorabili atinge performanţe mai bune decât în Franţa (ţara de origine). Regiunea este specializată în producerea vinurilor albe și roşii de calitate superioară, seci, demiseci şi demidulci.

Trebuie menționat faptul că aici se cultivă cu succes atât struguri pentru masă, cât şi soiuri apirene (fără seminţe), utilizaţi ca materie primă pentru stafide.